Meniu Închide

Cardinalul Iuliu Hossu – vestitorul Marii Uniri de la 1918

Cardinalul Iuliu Hossu

A fost una dintre figurile cele mai complexe dintre ierarhii Bisericii Române Unite. Un uriaş predestinat pentru lucruri mari. Martir al Bisericii şi erou naţional, s-a născut la 30 ianuarie 1885, în comuna Milaş, azi în judeţul Bistriţa-Năsăud, al treilea din cei şase băieţi ai preotului Ioan Hossu şi ai soţiei sale Victoria născută Măriuţiu. Atât după tată, cât şi după mamă, provine din vechi familii cu tradiţie în viaţa Transilvaniei. Doi dintre străbuni au fost voievozi în Ţara Chioarului încă la 1525, Petru şi Toma Hossu, primul stingându-se în lupta de la Mohács contra otomanilor, la 1526. Mama, în plan îndepărtat, provine din acelaşi neam al Hosseştilor; bunica episcopului, Adolfina Hossu, fiica protopopului districtual Ştefan Hossu din Indol, azi Deleni, judeţul Cluj, s-a căsătorit cu Simion Măriuţiu (Mauriţiu), tribun în Revoluţia din 1848/49 în Legiunea XIII-a de glotaşi de pe Câmpie, condusă de prefectul lui Avram Iancu, Nicolae Vlăduţiu, preot unit în Bogata, judeţul Mureş.

Studiile primare le-a urmat în localitatea natală, între anii 1892-1896, primele trei clase gimnaziale la Reghin cu limba de predare germană, între anii 1896-1899, clasa a IV-a la Gimnaziul romano-catolic maghiar din Târgu-Mureş, iar ultimele clase liceale, V-VIII (azi IX-XII), la gimnaziul superior greco-catolic din Blaj. Aici a fost coleg de clasă cu viitorul profesor universitar, medicul dr. Iuliu Haţieganu, ambii elevi excepţionali la învăţătură. În 1904 a promovat examenul de maturitate, a fost primit în clerul tânăr al eparhiei Lugojului – de către Episcopul Vasile Hossu – şi a fost trimis la Roma, ca student la Institutul „De Propaganda Fide”, care-i păstrează numele în calitate de „EX PRIMO PREFETTO”. În 1910 a fost promovat doctor în Sfânta Teologie. În 27 martie 1910, ultimul an de studii, a fost hirotonit preot, în Roma, de către episcopul Vasile Hossu al Lugojului. Revenit la Lugoj a fost integrat în oficiul diecezan ca protocolist, arhivar şi bibliotecar, apoi avansat vice-notar consistorial şi secretar episcopesc. În 1912 a fost promovat director de cancelarie de către noul episcop al Lugojului, Valeriu Traian Frenţiu. În 1913 este numit profesor titular la catedra de Studii biblice la Academia de Teologie nou înfiinţată la Lugoj. În 1914 face o călătorie de studii în Germania şi Franţa şi participă ca delegat, la Congresul Euharistic internaţional de la Lourdes. În timpul călătoriei îl surprinde izbucnirea primului război mondial. Întors la Lugoj este mobilizat şi repartizat ca preot militar pentru pastoraţia răniţilor, cu deosebire români, din spitalele militare ale Austriei, Boemiei şi Moraviei. Tuturor răniţilor le exprimă nădejdea în biruinţă: „Dreptatea va învinge”!

Episcop de Gherla (1917-1930). La 3 martie 1917, prin decret imperial a fost numit episcop al Gherlei, în scaunul eparhial rămas vacant prin moartea Episcopului Vasile Hossu. În 21 noiembrie-4 decembrie 1917 este hirotonit episcop în catedrala din Blaj, prin punerea mâinilor mitropolitului Victor Mihali de Apşa, asistat de Demetriu Radu, episcopul Oradei şi Valeriu Traian Frenţiu, episcopul Lugojului. La 15 decembrie preia oficiul eparhial, iar la 16 decembrie 1917 are loc instalarea festivă în catedrala din Gherla.

La 1 Decembrie 1918, tânărul episcop participă la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, vorbeşte Adunării şi citeşte „Declaraţia Unirii”, amintind de „Biruinţa dreptăţii”. La 3 decembrie 1918, împreună cu Miron Cristea, episcopul ortodox al Caransebeşului, Alexandru Vaida-Voievod şi Vasile Goldiş prezintă, la Bucureşti, Regelui Ferdinand I şi Guvernului României, hotărîrea de unire a Transilvaniei cu Ţara Mamă.

Între 14 iunie 1920 – 5 octombrie 1926 face vizitaţii canonice în 746 de comunităţi ecleziastice, parohii şi filii, de unde şi apelativul de „episcop al vizitaţiilor canonice”.

În calitate de senator de drept participă şi ia cuvântul în toate problemele care privesc Biserica, şcoala, relaţiile Bisericii cu statul, Concordatul cu Sfântul Scaun Apostolic etc.

Episcop de Cluj-Gherla (1930-1970). La 5 iunie 1930, prin bula Papei Pius al XI-lea Solemni Convertione se prevede rearondarea Provinciei Mitropolitane şi înfiinţarea Episcopiei Maramureşului cu reşedinţa la Baia Mare. Episcopia de Gherla suferă şi ea o rearondare, o parte din parohiile sale fiind transferate la eparhia Oradea şi la nou înfiinţata eparhie a Maramureşului, primind în schimb alte parohii de la Arhidieceza de Alba Iulia şi Făgăraş, între care şi cele din oraşul Cluj, acest oraş devenind noua reşedinţă episcopală, eparhia devenind de Cluj-Gherla, cu catedrala eparhială biserica Minoriţilor „Schimbarea la Faţă”, ajunsă în proprietatea Bisericii Române Unite prin donaţia pontificală din 1924, cea din Gherla rămânând co-catedrală eparhială. Între ctitoriile episcopului Iuliu Hossu, enumerând doar pe cele mai importante, nu pot rămâne neamintite: Casa Popenilor din Gherla, cumpărată în anul 1930 pentre Academia teologică pe care, după numai un an, o lasă Şcolii Normale de fete, Academia mutându-se la Cluj, începând cu anul universitar 1931-1932; la Cluj a cumpărat, pentru reşedinţa episcopală, palatul din Calea Moţilor nr. 26 de la familia Vesselenyi, apoi palatul Farmaciştilor din Calea Moţilor nr. 24, în vecinătatea nemijlocită cu reşedinţa, în care a aşezat internatul de băieţi, a construit impunătorul local al Academiei de Teologie din str. I. C. Brătianu nr.15 în care, pe lângă Academia teologică, a aşezat în 1945 şi Liceul de băieţi român unit „Inochentie Micu Clain”. A adaptat catedrala „Schimbarea la Faţă” ritului bizantin prin dotarea cu un iconostas, o adevărată operă de artă.

Între 1930-1940 a continuat, în acelaşi ritm susţinut, vizitaţiile canonice, îndeosebi în parohiile anexate eparhiei prin arondarea din 1930. La 30 august 1940 devine conducătorul românilor din Transilvania de Nord, răpiţi prin diktatul de la Viena, singurul român în Casa Magnaţilor. De multe ori a fost victima şovinismului maghiar horthyst. De două ori au atentat la viaţa lui. În timpul celui de-al doilea război mondial a vizitat răniţii din spitalele militare şi pe românii din lagărele de muncă forţată de pe întinsul Ungariei, făcându-le slujbe religioase şi împărtăşindu-i atât cu ajutoare cât şi cu mângâieri sufleteşti. A cercetat pe evreii din ghetouri şi a participat la salvarea mai multora dintre ei de la deportare.

În 29 august 1941 a fost numit Administrator Apostolic al eparhiei Oradea, în lipsa episcopului titular Valeriu Traian Frenţiu, neadmis de hortyşti să revină de la Beiuş la Oradea. La Oradea l-a avut ca auxiliar pe Episcopul Ioan Suciu.

Pe tot timpul activităţii sale arhipăstoreşti, Episcopul Iuliu Hossu n-a scăpat din vedere principala misiune a episcopatului, viaţa spirituală din eparhie, pe care a îndrumat-o cu competenţă, purtând o deosebită grijă atât clerului cât şi credincioşilor. La fel, avea mereu la suflet formarea clerului tânăr, pe care-l supraveghea de aproape, asistând la toate sesiunile de examene la studiile principale. Clerul de mir, inclusiv cel gremial, era convocat periodic, pe serii, vara, la exerciţii spirituale de câte o săptămână, episcopul fiind prezent la toate seriile. Pentru credincioşi erau organizate misiunile sfinte, la care conducătorul era întotdeauna unul dintre preoţii cei mai buni predicatori, fie din centrul eparhial fie din afara lui, aceştia fiind organizaţi în Reuniunea diecezană de misiuni sfinte. Vizitaţiile canonice ale episcopului, împreunate de multe ori cu sfinţiri de biserici sau cu hirotoniri de preoţi, care au cuprins toată eparhia de la un cap la altul, erau de asemenea adevărate perelinaje de înălţare sufletească, aşa cum erau şi cele anuale de la mănăstirile din dieceză, Nicula, Strâmbu, Fizeş, Lupşa etc., la care pelerinii erau prezenţi cu zecile sau chiar cu sutele de mii.

Toate acestea au fost stopate în toamna anului 1948, prin integrarea Bisericii Române Unite în Ortodoxie, din dispoziţia Moscovei staliniste, de către Partidul comunist român, guvernul ateu al lui Petru Groza şi ierarhia Bisericii ortodoxe române. Memoriile episcopatului catolic din România n-au mai ajutat la nimic. N-au fost învrednicite de răspuns. Episcopul Iuliu Hossu a emis la 1 octombrie 1948 decretul de excomunicare a celor 36 de preoţi care, sub presiunea organelor politice, au adus hotărîrea de la Cluj, de „revenire” la Ortodoxie. La 8 noiembrie 1948, a fost ultimul episcop greco-catolic depus prin decret guvernamental, după ce a făcut ultima încercare şi a prezentat STATUTUL BISERICII CATOLICE DIN ROMÂNIA, împreună cu Episcopul romano-catolic Marton Aron. A fost arestat în noaptea de 27-28 octombrie în Bucureşti la locuinţa fratelui său, dr. Traian Hossu şi dus la Dragoslavele împreună cu ceilalţi ierarhi şi membri ai clerului superior al Bisericii Române Unite. Aşa a început Calvarul. De acolo, între 27 februarie 1949 – 24 mai 1950 în lagărul de la Mănăstirea Căldăruşani şi apoi la penitenciarul din Sighetu Marmaţiei până în ianuarie 1955 când, Iuliu Hossu, împreună cu ceilalţi doi episcopi supravieţuitori dintre episcopii titulari, Ioan Bălan şi Alexandru Rusu, au fost aşezaţi la mănăstirea Curtea de Argeş şi de acolo la Ciorogârla, de unde la 12 august 1956, după ce s-a săvârşit liturghia din faţa bisericii Piariştilor din Cluj, cei trei episcopi au fost dispersaţi, Iuliu Hossu fiind fixat cu Domiciliul Obligatoriu la Mănăstirea Căldăruşani. În martie 1969, Giuseppe Cheli, trimisul special al Papei Paul VI, i-a adus vestea că a fost promovat CARDINAL (in pectore, păstrată numirea secretă în inima papei) al Bisericii catolice. Invitat să plece la Roma, a refuzat socotind că autorităţile române nu-i vor mai permite reîntoarcerea.

La 28 mai 1970 a încetat din viaţă în spitalul „Colentina” din Bucureşti, având la căpătâi pe actualul mitropolit şi cardinal al Bisericii Române Unite, Alexandru Todea. Avea 85 de ani. Înhumarea a fost fixată de autorităţi pentru a doua zi, 29 mai, pentru a nu se aduna prea multă lume. A fost aşezat provizoriu într-un mormînt al familiei Ţurcanu, în cimitirul Belu catolic. Slujba prohodului a fost săvârşită de un singur preot, pr. Zudor de la Bărăţie. La 5 martie 1973, Papa Paul VI a făcut public numele cardinalului păstrat în inima sa (in pectore), episcopul român unit de Cluj-Gherla, dr. Iuliu Hossu. La 7 decembrie 1982, osemintele episcopului au fost exhumate şi aşezate într-alt mormânt, în acelaşi cimitir. Lumea a început să facă pelerinaj la mormântul lui, mărturie fiind lumânările şi florile ce-i acoperă mereu mormântul.

Iuliu Hossu este întîiul cardinal român unit.

* * *

Informaţii preluate din cartea „Catolicism şi Ortodoxie Românească – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.